Răzvan Crișan, Grupul Kane: „Economic vorbind, orașul nostru are foarte mult potențial”

Răzvan Crișan, Grupul Kane: „Economic vorbind, orașul nostru are foarte mult potențial”

 

Răzvan Crişan este co-fondator al Grupului Kane, care cuprinde localuri precum restaurantul de fine dining cu același nume, cafeneaua M60 și pizzeria Mamizza. După izbucnirea pandemiei cu noul corona virus, restaurantul KANE – New Romanian Cuisine a lansat #ACUM, inițiativă care oferă suport cadrelor medicale și altor grupuri vulnerabile, livrând acestora în fiecare zi mâncare de bună calitate.

 

1. Cum consideri că putem da #restart Bucureștiului și ce priorități avem în acest sens?

RC: Cred că e o perioadă foarte bună pentru a ne redescoperi orașul și a învăța să-l apreciem mai mult. Orașul ăsta e unul al colțurilor ascunse, al spațiilor secrete și nevăzute pe care dacă nu știi cum să le descoperi, le vei rata. De aceea cred că e important să dăm viața unor terenuri lăsate abandonate, să renovăm clădiri vechi și să lăsăm mașina la o parte pentru a merge mai mult pe jos sau cu bicicleta. Economic vorbind, orașul nostru are foarte mult potențial, însă trebuie să învățăm să fim mai organizați și ca cetățeni, să fim implicați în ceea ce fac autoritățile locale, care de cele mai multe ori sunt complet deconectate de la nevoile reale al oamenilor.

2. Ce pot face cetățenii orașului pentru acest restart?

RC: Nu pot să dau altă sugestie decât aceea de a susține ecosistemul de mici antreprenori fie că sunt în design, food & drinks sau alte mici afaceri care dau personalitate și unicitate orașului. E un gest foarte simplu dar foarte de impact acela de a susține micile afaceri locale prin decizia de cumpărare.

3. Ce contribuție are grupul Kane la restartul și bunăstarea orașului?

RC: Noi considerăm că industria ospitalității este despre a avea grijă de oameni și de aceea ne-am adaptat foarte repede. La Kane (principalul restaurant din grupul nostru) ne-am transformat în bucătărie comunitară și am gătit peste 45.000 de porții de mâncare (15.000 meniuri) pentru cei din linia întâi cât și pentru cei care se află în situații foarte vulnerabile. Am reușit să facem această acțiune de foarte mare impact pentru București și oamenii săi, cu partenerii noștri de la Genesis Property, Mastercard, Kaufland, BCR, Autonom, Lateral, Secom și Asociația Act for Tomorrow.

 

Inițiativa #restartBucurești este despre oraș și oamenii curajoși care sunt parte din povestea de succes a Capitalei și a vibe-ului său pozitiv. Așa că ne-am gândit să vi-i prezentăm pe unii dintre ei, care ne inspiră. Fie că sunt antreprenori, ONG-iști sau profesioniști din multinaționale, toți au un lucru în comun – ei cred în București, orașul pe care îl iubesc și pe care vor să îl transforme în bine.

Share